Autor: Ieromonah Dr. Teofan Mada

Titlu: EVANGHELIA ÎN VERSIUNEA HOLLYWOOD. Iisus în Cinema

Anul apariţiei: 2010

Nr. de pagini: 298 pag.

ISBN: 978-606-92208-3-2

 

 

Se spune că cinematografia este a şaptea artă, pentru că ea s-a născut la mult timp după acele arte pe care cultura sau civilizaţia umană le cunoştea şi le practica demult. Nu are importanţă succesiunea numerică în panteonul artei. Ca şi artă, ea revendică tacit sau explicit dreptul pe care îl pretinde orice artist încă din romantism, acela de a se exprima în deplină libertate şi de a nu fi supus la niciun alt imperativ şi deci la nicio altă judecată decât cea a inspiraţiei artistice servite de o iscusinţă, abilitate adecvată.

Totuşi, acest discurs care alimentează în mod inconştient aprecierile noastre nu trebuie să lase din vedere faptul că cinematografia este în primul rând un mijloc de expresie, un mod de expunere, un limbaj cu semnificaţie. A nu-i testa această trăsătură ar însemna a-i face o nedreptate şi a încuraja cinematografia să spună orice, într-un demers narcisist şi preocupat numai de sine. Un limbaj se adresează celorlalţi. Ceilalţi, în acest caz, sunt spectatorii care vor dori să vadă filmul. Unii dintre ei, mai mult decât alţii, au ochiul foarte format pentru a distinge felul în care discursul filmic este construit şi mesajul ideatic este transmis. Să-i numim pe aceştia foarte simplu, cinefili. Fără îndoială, competenţa lor născută din experienţa şi din cultura lor le permite să înţeleagă mai bine limbajul cinematografic. Însă limbajul acesta se adresează tuturor. Prin urmare, trebuie ca fiecare să-şi pună întrebări serioase despre ce i s-a comunicat şi despre modul în care acest mesaj a ajuns la el sau ea.

Aceste evidenţe fiind spuse, ar părea poate mai puţin îndrăzneţ ca un spectator, ale cărui competenţe se situează în domeniul teologiei, să încerce să analizeze nişte filme. Mai ales dacă va avea grijă să le aleagă pe acestea în funcţie de tema abordată, care îi este cunoscută: Iisus Hristos. Filmele bazate pe viaţa lui Iisus sunt o realitate mai complexă decât şi-ar imagina cineva în primă instanţă, această complexitate datorându-se subiectului abordat. Producătorul filmului care alege să exploreze tema legată de Iisus se confruntă cu o serie de decizii, alegeri, opţiuni şi dificultăţi, fără precedent în istoria cinematografiei. Numeroase filme au fost consacrate direct sau într-un mod mai parabolic personajului lui Iisus. Ţinând cont de importanţa acestui Dumnezeu-Om în istoria umanităţii, mai ales în lumea creştină, este pur şi simplu firesc faptul că cinematografia a dorit să ni-L arate.

Însă a-L arăta pe Iisus în cinema însemnă a vorbi despre El şi deci a forma o părere despre El, despre ceea ce a fost, a vorbit şi a făcut. Pentru că Iisus este un personaj al istoriei, dacă am dori să satisfacem curiozitatea legată de El, am recurge la documentele care permit, cu mai multă sau mai puţină uşurinţă, găsirea urmei pe care Acesta a lăsat-o în memoria şi conştiinţa umanităţii. Or, plecând de la această premisă, cineastul nu mai are niciun privilegiu, nici măcar vreo specificitate care l-ar distinge de ceea ce le este comun oamenilor de rând: nevoia de a reveni la Evanghelii şi la câteva rare tradiţii păstrate în scrieri care nu figurează în canon, care ne-ar oferi informaţii despre Iisus. Acestea sunt scrieri vechi, păstrate în limbi străine (de cele mai multe ori în greacă) şi care relevă o metodă de abordare binecunoscută şi dovedită: ştiinţa istoriei cu toate instrumentele pe care teologii specialişti încearcă să le pună în aplicare în cel mai serios mod posibil.

Afirmaţia că filmele despre Iisus îşi au fundamentul în Noul Testament sau în Evanghelii ar putea părea un truism. Dar chiar şi acest fapt, această „alegere” făcută de producător, este complexă şi încărcată de ambiguitate. Artistul care vrea să spună istorisirea lui Iisus din Biblie trebuie să aleagă între cele patru portrete diferite, dar complementare, ale lui Iisus din Evangheliile lui Marcu, Matei, Luca şi Ioan, între portretul, fie el indirect, din Faptele Apostolilor şi din epistole şi prezenţa lui Iisus vestită şi chiar descrisă în unele cărţi ale Vechiului Testament. Artistul poate decide să reprezinte numai unul dintre aceste portrete ale lui Iisus sau să realizeze o imagine compozită, sintetică, incluzând elemente din toate sursele biblice. (…)

Istoria de un secol a filmelor bazate pe viaţa lui Iisus demonstrează o largă varietate de încercări de a rezolva aceste probleme. S-a procedat, de exemplu, la folosirea unor actori amatori sau necunoscuţi, la crearea unor intrigi secundare pentru a suplini elipsele din povestirile Evangheliilor, la imitarea dramei sacre populare, la reprezentarea lui Iisus prin metonimie. În acest ultim caz, camera de filmat îl surprinde pe Iisus doar din spate sau îi „vede” doar mâna atunci când vindecă, poalele hainei sau numai umbra. Este o soluţie nedreaptă şi nesatisfăcătoare. Pe termen lung, nici celelalte soluţii nu au decât un succes limitat. După cum vom vedea în continuare, aceste soluţii sunt adesea reflexive sau chiar stângace şi pot sfârşi prin a interfera cu imaginea autentică a lui Iisus pe care doresc să o potenţeze.

Autorul speră numai să nu dezamăgească prea mulţi cititori care ar căuta degeaba în această carte analiza unui anume film pe care îl consideră de primă importanţă. Nu ne-am propus să le luăm chiar pe toate, în ordinea apariţiei lor, întrucât ne-am gândit că anumite filme şi teme ale cinematografiei ce au conotaţie creştină le vom aborda, probabil, în alte lucrări. Apoi, una dintre marile producţii, Patimile lui Hristos a lui Mel Gibson, cel mai bine documentat film teologic făcut vreodată despre Iisus, va constitui subiectul unei alte încercări livreşti. Astfel ne vom referi numai la marile ecranizări ale secolului XX. În mod evident, trebuie să putem regăsi în această lucrare paginile consacrate unui film determinat. Această comoditate necesară de consultare recomandă un plan care să permită să izoleze fiecare operă.

(…) Filmele care sunt aparent cele mai apropiate de cuvintele Evangheliei pot să păstreze în realitate un limbaj doar uman. Iată de ce cineaştii care vorbesc despre Iisus, spunând-ne că de-a lungul operei şi mesajului acestui Om îl putem auzi încă pe Dumnezeu care îi cheamă, în ciuda greşelilor şi ezitărilor lor, fac poate un ecou mai fidel Evangheliilor. Orice film despre Iisus are potenţialul de a fi un mare film pentru că subiectul în discuţie, al credinţei creştine, se ocupă cu cele mai însemnate dimensiuni ale vieţii omeneşti. Religia Iudeo-Creştină este supusă filmărilor la cel mai înalt nivel, pentru că, spre deosebire de orice altă religie, ia foarte în serios ordinea acestei lumi. Istoria reprezintă scena activităţii lui Dumnezeu şi, odată cu apariţia Iudaismului, istoria devine o categorie adevărată. Universul nostru e o lume a acţiunilor lui Dumnezeu şi a răspunsului omului. Religia Iudeo-Creştină e o credinţă bazată pe evenimente istorice reale care contează. Aceste evenimente sunt pline de o mare dramă. Dintr-un punct de vedere teologic, dacă nu istoric, apariţia lui Dumnezeu într-o lume a timpului e cea mai mare dramă posibilă.

Dar acest Dumnezeu nu e o fantomă – El are trup, sânge, un chip şi un glas, mâini care îi ating pe alţii, picioare care pur şi simplu au cutreierat pământul. Pentru că Dumnezeu a considerat că e unul dintre noi, imaginea lui Divină poate fi „surprinsă”. Şi-a permis să se lase surprins de noi. Istoria filmelor despre Iisus e o istorie a tentativelor de a-L surprinde pe Dumnezeu. Am expus cele mai mari ecranizări ale filmelor despre Iisus ale secolului XX. În istoria cinematografiei, Patimile lui Hristos (M. Gibson, 2004) încearcă să Îl suprindă pe Hristos într-un mod nou şi unic. Executat cu fineţe şi splendid ecranizat, filmul e o celebrare atât vizuală cât şi teologică. Următoarea noastră carte va fi consacrată acestui deosebit film. Gibson se poate să-l fi surprins pe Dumnezeul istoriei, dar în plasa ecranului cinematografic – în plasa imaginii Întrupării vii a iubirii suferinde a lui Dumnezeu – practic El ne surprinde pe noi.

    

  Autorul, Universitatea din Tesalonic, septembrie 2009

 

 

 

 

Un studiu de anvergură internaţională: “Evanghelia în versiunea Hollywood”

 

O carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca teologilor interesaţi de audiovizual, dar nici a cinefililor din Biserică este “Evanghelia în versiunea Hollywood. Iisus în cinema” a ierom. Dr. Teofan Mada. Editată de Editura clujeană “Vremi” în 2010 cu sprijinul Mănăstirii Crasna, cartea nu s-a bucurat până acum de o promovare pe măsură, cu toate că o merită cu prisosinţă.
 
 Autor prodigios de literatură teologică, dedicată atât Sfinţilor Părinţi ai veacului de aur (“Taina dialogului în gândirea Sf. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa”, “Viaţa în Hristos după Sf. Ioan Gură de Aur”), cât şi problemelor actuale de etică şi psihologie creştină (“Conştiinţă şi compromis”, “Homo eticus”, “Despătimirea”, “Tristeţea lumească şi bucuria duhovnicească”, “Sociabilitatea persoanei şi dialogul terapeutic spiritual”), părintele ierom. Teofan Mada abordează, surprinzător, şi un domeniu acreditat îndeobşte uneia dintre zonele cele mai profane şi mai rebele ale culturii: filmul.
 
 Considerat, şi nu degeaba, primejdios pentru viaţa ascetică şi contemplativă, filmul poate fi teren al meditaţiei religioase, teatru de desfăşurare a diverselor scenarii biblice şi hagiografice. Acesta este spaţiul de cercetare al ierom. Teofan Mada, iar modul de abordare al subiectului ales – imaginea lui Iisus în cinema – este exemplar prin seriozitate, acribia documentării, nivelul discursului academic şi, nu în ultimul rând, prin elocvenţa şi eleganţa scriiturii.
 
 Departe de pr. Teofan abordările naiv-sentimentaliste care ignoră total fenomenul cinematografic, centrate eventual în jurul unui singur film şi expandate entuziast la nivel de volum, vehiculate uneori în literatura autohtonă de meditaţie ortodoxă. Departe de el şi subiectivismul juvenil-iconoclast în care câte un tânăr monah cinefil care, pentru a-şi demonstra isteţimea şi “actualitatea gândirii”, se ia la harţă cu superproducţiile cinematografice de ultimă oră, pescuind didacticist evidenţe ale moralei creştine, dar alunecând periculos pe cojile de banană ale texturilor subliminale.
 
 Care este veridicitatea istorică, umană şi duhovnicească a episoadelor biblice supuse ecranizărilor? Care este unghiul de interpretare regizorală a mesajului evanghelic? Care sunt firele narative şi personajele decupate din textul biblic şi care e scopul, declarat sau nedeclarat al acestei alegeri? De la notele de producţie cinematografică, la registrul interpretativ şi la celelalte elemente de limbaj filmic, surprinse sensibil şi expuse inteligent, până la mesajul psihologic şi duhovnicesc al peliculei, argumentate obiectiv pe criterii de psihologia receptării şi până la reacţiile presei, autorul urmăreşte pas cu pas eficienţa soteriologică a interpretării mesajului evanghelic de către Arta a 7-a.
 
 Discursul este captivant, surclasând prin obiectivitatea demonstraţiei şi ştiinţa argumentării plictisitoare tomuri celebre de istoria filmului universal. Libertatea de mişcare a autorului într-un spaţiu filmografic şi bibliografic extrem de vast şi inaccesibil din România este uimitoare; informaţia, culeasă din cele mai varii surse, nu îl înrobeşte ci, dimpotrivă, în conferă creativitate intelectuală. Generozitatea cu care teologul erudit se transformă în spectator (şi încă într-unul sensibil şi avizat), pentru a viziona zecile de pelicule rare citate, a le expune cititorului şi a observa câte un detaliu edificator, scăpat din atenţia cronicarilor, toate acestea pot pune în genunchi o mulţime de istorici şi cronicari de cinema din România sau de aiurea.
 
 Însăşi lista bibliografică din finalul cărţii, alcătuită în special din studii occidentale de primă relevanţă (de istorie a “filmului religios” sau a “religiei în cinema”, monografii de cineaşti, importante periodice de specialitate, filozofie generală şi antropologie), arată o seriozitate rar întîlnită în breasla show-biz-ului, chiar şi la teoreticieni.
 
 Lucid, subtil şi lipsit de patetism, fără fundamentalisme religioase sau ideologice şi teze enunţate cu pumnul (spre deosebire de filmologia occidentală, adesea impregnată ba de marxism, ba de freudism sau alte ideologii politic-corecte ale vremii), pr. Teofan Mada ştie să păstreze duhul confesional ortodox în subtextul abia vizibil al scriiturii, făcându-l să transpară – întotdeauna cu eleganţă – şi să-şi arate eficienţa doar când este nevoie.
 
 Rareori am întâlnit la un teolog atâta sensibilitate şi înţelegere faţă de fenomenul artistic; şi mai arareori am întâlnit atâta erudiţie şi asimilare a terminologiei analizei artei, expuse într-un discurs modern, flexibil şi neostentativ, captivant prin frumuseţea demonstraţiei intelectuale, dar neînrobitor, elevat, dar firesc şi lipsit de grandiloncvenţă. Sintetizând creativ o bibliografie occidentală impresionantă şi foarte variată – de sorginte catolică, (neo)protestantă şi (cripto)marxistă -, pr. Teofan o şi depăşeşte prin anvergura analizei comparatiste şi a capacităţii de pătrundere specifice modelului estetic ortodox.
 
 Oricine doreşte să cunoască şi să înţeleagă fenomenul ecranizărilor evanghelice (şi îndrăznesc să nu mă gândesc doar la cititorii români…) ar trebui să înceapă cu cartea părintelui ierom. Teofan.
 
 
Articol publicat de catre doamna Elena Dulgheru.
 

Evanghelia in versiunea Hollywood. Iisus in cinema – Parintele Teofan Mada

 
Cartea Preacuviosului Parinte Protosinghel Dr. Teofan Mada se bucura de publicarea in tanara dar deja (re)cunoscuta editura „Vremi” din Cluj Napoca, condusa fiind, cu multa daruire si devotament de catre tanarul teolog Vasile Tomoiaga. Lucrarea de fata, ca si celelalte de altfel, este rezultatul si rodul mai multor ani de cercetare si studiu profund teologic (doisprezece la numar), pe care autorul i-a intreprins in diferite institutii de invatamant superior din strainatate: Ierusalim, Mirfield, Leeds, Durham, Regensburg si, mai ales Thessalonic – Grecia.

Potrivit afirmatiilor mai multor teologi care-l cunosc si-l pretuiesc pe autor Parintele Teofan este un teolog contemporan cu o neobosita capacitate de lucru si o bogata activitate in studiile sale, in daruirea si in slujirea sa, un cleric vrednic al Bisericii Ortodoxe Romane, care face cinste Bisericii si Teologiei, oferind totodata, solutii la problemele sociale contemporane, la cerintele gandirii contemporane, fara compromisuri si abateri de la credinta, evlavia si traditia ortodoxa, bine stiind ca Biserica este „ieri, azi si in veci aceeasi”. Preacuviosul Parinte Teofan, prin toata viata si prezenta lui, cu recunoasterea meritelor in studii si daruirea slujirii lui, prin cuvantul scris sau oral, prin vocatia sa catre aprofundarea studiilor sale si in general, prin formarea sa, se dovedeste a fi un cleric vrednic in toate, ce ofera o bogata marturisire a lui Iisus Hristos, constituind un exemplu de urmare si imitare, indeosebi pentru tineri si slujitori ai altarelor.

Cu alte cuvinte, este o carte care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca teologilor interesati de audiovizual, dar nici a cinefililor din Biserica este “Evanghelia in versiunea Hollywood. Iisus in cinema” a Parintelui Protosinghel Dr. Teofan Mada. Editata de Editura clujeana “Vremi” in anul 2010, cu sprijinul Manastirii Crasna – Prahova, cartea nu s-a bucurat pana acum de o promovare pe masura, cu toate ca o merita cu prisosinta. Autor prodigios de literatura teologica, dedicata atat Sfintilor Parinti ai veacului de aur, cat si problemelor actuale de etica si psihologie crestina, Parintele Protosinghel Dr. Teofan Mada abordeaza, surprinzator, si un domeniu acreditat indeobste uneia dintre zonele cele mai profane si mai rebele ale culturii: filmul. Considerat, si nu degeaba, primejdios pentru viata ascetica si contemplativa, filmul poate fi teren al meditatiei religioase, teatru de desfasurare a diverselor scenarii biblice, scripturistice si hagiografice. Acesta este spatiul de cercetare al Parintelui Teofan Mada, iar modul de abordare al subiectului ales – imaginea lui Iisus in cinema – este exemplar prin seriozitate, acribia documentarii, nivelul discursului academic si, nu in ultimul rand, prin elocventa si eleganta scriiturii.

Departe de Preacuviosul Parinte Teofan Mada, abordarile naiv-sentimentaliste care ignora total fenomenul cinematografic, centrate eventual in jurul unui singur film si expandate entuziast la nivel de volum, vehiculate uneori in literatura autohtona de meditatie ortodoxa. Departe de el si subiectivismul juvenil-iconoclast in care cate un tanar monah cinefil care, pentru a-si demonstra istetimea si “actualitatea gandirii”, se ia la harta cu superproductiile cinematografice de ultima ora, pescuind didacticist evidente ale moralei crestine, dar alunecand periculos pe cojile de banana ale texturilor subliminale. Care este veridicitatea istorica, umana si duhovniceasca a episoadelor biblice si scripturistice supuse ecranizarilor? Care este unghiul de interpretare regizorala a mesajului evanghelic? Care sunt firele narative si personajele decupate din textul biblic si care e scopul, declarat sau nedeclarat, al acestei alegeri? De la notele de productie cinematografica la registrul interpretativ si la celelalte elemente de limbaj filmic, surprinse sensibil si expuse inteligent, pana la mesajul psihologic si duhovnicesc al peliculei, argumentate obiectiv pe criterii de psihologia receptarii si pana la reactiile presei, autorul urmareste pas cu pas eficienta soteriologica a interpretarii mesajului evanghelic de catre Arta a saptea.

Discursul sau este captivant, surclasand prin obiectivitatea demonstratiei si stiinta argumentarii plictisitoare tomuri celebre de istoria filmului universal. Libertatea de miscare a autorului intr-un spatiu filmografic si bibliografic extrem de vast si inaccesibil din Romania este uimitoare; informatia, culeasa din cele mai diverse si varii surse, nu il inrobeste ci, dimpotriva, ii confera creativitate intelectuala. Generozitatea cu care teologul erudit se transforma in spectator (si inca intr-unul sensibil si avizat), pentru a viziona zecile de pelicule rare citate, a le expune cititorului si a observa cate un detaliu edificator, scapat din atentia cronicarilor, toate acestea pot pune in genunchi o multime de istorici si cronicari de cinema din Romania sau de aiurea.

Insasi lista bibliografica din finalul cartii, alcatuita in special din studii occidentale de prima relevanta (de istorie a “filmului religios” sau a “religiei in cinema”, monografii de cineasti, importante periodice de specialitate, filozofie generala si antropologie), arata o seriozitate rar intalnita in breasla show-biz-ului, chiar si la teoreticieni.

Lucid, subtil si lipsit de patetism, fara fundamentalisme religioase sau ideologice si teze enuntate cu pumnul (spre deosebire de filmologia occidentala, adesea impregnata ba de marxism, ba de freudism sau alte ideologii politic-corecte ale vremii), Parintele Teofan Mada stie sa pastreze duhul confesional ortodox in subtextul abia vizibil al scriiturii, facandu-l sa transpara – intotdeauna cu eleganta – si sa-si arate eficienta doar cand este nevoie.

Rareori am intalnit la un teolog ortodox atata sensibilitate si intelegere fata de fenomenul artistic; si mai arareori am intalnit atata eruditie si asimilare a terminologiei analizei artei, expuse intr-un discurs modern, flexibil si neostentativ, captivant prin frumusetea demonstratiei intelectuale, dar neinrobitor, elevat, dar firesc si lipsit de grandiloncventa. Sintetizand creativ o bibliografie occidentala impresionanta si foarte variata – de sorginte catolica (neo)protestanta si (cripto)marxista – Parintele Teofan o si depaseste prin anvergura analizei comparatiste si a capacitatii de patrundere specifice modelului estetic ortodox.

Drept urmare, oricine doreste sa cunoasca si sa inteleaga fenomenul ecranizarilor evanghelice (si indraznesc sa nu ma gandesc doar la cititorii romani…) ar trebui sa inceapa cu cartea Parintelui Teofan Mada (potrivit afirmatiilor doamnei Elena Dulgheru, facute, cu multa competenta, pe marginea acestei carti, in cotodianul “Lumina” al Patriarhiei Romane, din data de 14.01.2012. http://www.ziarullumina.ro/articole;1838;1;67893;0;Evanghelia-in-versiunea-Hollywood.html )…

Asadar, volumul de fata se aseaza in fata unor realitati contemporane de ordin religios-moral si spiritual nemaiintalnite pana acum caci asistam, uneori neputinciosi, alteori ignoranti si indiferenti, la desacralizarea noastra, la secularizarea, compromiterea constiintei si dezumanizarea noastra ce se petrece prin variate metode, instrumente si mijloace, pe care autorul le depisteaza si ni le sesizeaza noua tuturor, cu scopul combaterii acestor maladii spirituale molipsitoare si deci, a vindecarii noastre de toate bolile trupesti si sufletesti ce salasluiesc in viata noastra foarte destabilizata si bulversata, din punct de vedere psihic si duhovnicesc, ajungand, cu adevarat, la o nefericire a noastra.

Dupa aceasta observatie foarte graitoare, vom sustine ca „in ce priveste competenta acestei carti, este un fapt ce reiese cu evidenta, ca forma si fond, din intreg demersul teologic pe care autorul il sustine cu vigoare si convingere… La actualitatea si competenta temeinic prezentate in aceasta carte, se alatura originalitatea. De fapt, este vorba despre o anume originalitate descoperita ca atare mai intai in discernamantul prin care selecteaza din bogatia de date si idei, formate si alcatuite intr-o impresionanta bibliografie. Aceasta nota de prelucrare creatoare, ce se afirma nemijlocit, reuseste astfel sa ne redea imaginea fidela a dramei vietii crestine contemporane, in specificul ei social, prin care se releva de fapt pacatul, agresivitatea, violenta ipocrizia si impostura in toata gravitatea agresiunii lor”. Ceea ce ne provoaca interesul si ne atrage la aceasta carte este participarea „la una si aceeasi Imparatie a lui Dumnezeu, pe care autorul ne-o releva in numeroasele ipostaze si manifestari ale ei”.

Prin urmare, fiind „judicios conceputa, scrisa cu impresionanta dialectica interioara, impregnata de accentele unei gandiri teologico-filosofice, iluminata de o stilistica adecvata, cartea Parintelui Teofan Mada are meritul de a aborda cu seriozitate o tema deosebit de complexa. Importante nu sunt numai orizonturile pe care le deschide, ci impresionanta este si cutezanta de a cauta atat de diverse probleme si a le impreuna pe una si aceeasi albie”.

In incheiere, vom sustine ca demersul misionar al Bisericii (reclamat, revendicat si invocat de Parintele Teofan Mada ca fiind solutia ultima si unica ce ne poate remedia, reabilita si salva pe noi, fiii ei din aceste vremuri) trebuie sa cuprinda conceptul conform caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Iisus Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.” Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata si necompromisa in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi, aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile si constiintele noastre, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!…

 
 
Articol publicat de catre Drd. Stelian Gombos si preluat de pe site-ul CrestinOrtodox.RO.