Autor: Ieromonah Dr. Teofan Mada
Titlu: SOCIABILITATEA PERSOANEI ŞI DIALOGUL TERAPEUTIC SPIRITUAL
Anul apariţiei: 2010
Nr. de pagini: 199 pag.
ISBN: 978-606-92208-8-7
În Europa Apuseană s-a dovedit astăzi că psihologia nu este pur şi simplu un panaceu, aşa cum s-a crezut cu câteva decenii în urmă, şi a luat ulterior direcţia parapsihologiei. Ar fi trist pentru noi să discutăm acceptarea şi respingerea psihologiei cu atâta întârziere, după cum ar fi trist să credem că psihologia are ceva esenţial nou să ofere în înţelegerea omului în afară de una nouă importantă. Pe de o parte, multe dintre părerile impresionante ale psihologiei spun mari cuvinte care ori descriu bombastic realităţi vechi ori nu au nicio aplicare reală. Pe de altă parte, disputele între diferite şcoli psihologice au importanţă particulară pentru cei care studiază psihologia.
Cei care aplică psihologia în strădania abordării psihopatologiei umane s-au convins în practică de faptul că toate părerile sunt utile în anumite situaţii. Aplicaţiile psihologiei au dovedit, printre altele, că reuşita abordărilor psihologiei unui individ cu probleme nu depinde de şcoala pe care o urmează practicantul, ci de maturitatea şi interesul lui personal pentru acesta. Succesul psihoterapeuţilor cu experienţă se datorează interesului lor personal pentru bolnav şi entuziasmului lor profesional. Acest fapt arată că aceste concluzii ale psihologiei sunt de acord cu principiile subliniate de Biserică, în ideea că progresul spiritual al duhovnicului şi preocuparea lui autentică pentru fiul (fiica) lui personal este element fundamental în succesul încercării primului să contribuie la creşterea spirituală a ultimului.
Acest fapt arată că termenul părinte înseamnă şi presupune răspunderea sporită a duhovnicului şi iubirea lui pentru fiul spiritual şi nicidecum puterea sau autoritatea lui peste el, aşa cum din păcate vedem acest lucru în administraţia eclezială înrobită de legalism şi eticism. Nu psihologia este aceea care poate să fie periculoasă, ci psihologia rea. Psihiatrul care trimite un adolescent confuz la experienţe sexuale nu este periculos în creşterea lui generală pentru că este psihiatru, ci pentru că este un tămăduitor şarlatan, neinformat şi imatur, iar şarlatania este periculoasă atât pentru slujitorii altarului, cât şi pentru psihologi sau psihiatri. Clerul care improvizează, care este impostor sau care îşi transpune în pastoraţie nevrozele, contradicţiile şi patimile lui ascunse este tot atât de periculos pe cât este psihologul sau psihiatrul care face acest lucru. Există cu adevărat clerici care interpretează rolul psihiatrului şi psihiatri care fac pe duhovnicul fără premise necesare. Din păcate atât unii cât şi alţii sunt de două mai periculoşi.
Psihologia pastorală creştină trebuie înţeleasă ca psihologie a omului ridicat, înviat. Ea se ocupă cu omul în Biserică şi cu trăirea tainei mântuirii credinciosului. De aceea ea ar putea fi caracterizată mai ales ca psihologie a omului înviat în Hristos, pentru că tocmai pe acesta îl studiază şi îl ajută în demersul lui soteriologic. Iar psihologia în sine ar putea fi caracterizată ca psihologie a omului căzut, cu toate frământările, suferinţele şi scindările lui, pe care îl studiază şi îl ajută în demersul lui vindecător.
Titlul generic de Psihologie pastorală cuprinde în sine teme care au legătură cu preocupările actuale ale misiunii preotului în relaţie cu diferite aplicări ale experienţei psihologice.
Autorul, Universitatea Aristotelis din Tesalonic, noiembrie 2009
