Râmeț. Monografia comunei

Introducere

Lucrarea de față își propune să facă o anumită prezentare a principalelor aspecte ale vieții economice, politice și social culturale desfășurate de-a lungul vremurilor în această localitate așezată pe versanții Munților Trascăului, parte componentă a Munților Apuseni.

Monografia comunei Râmeț este destinată în primul rând oamenilor de pe aceste meleaguri de munte, urmași demni ai daco-romanilor, ai lui Horea, Cloșca și Crișan, ai lui Avram Iancu, cei ce au trăit și au luptat cu atâta îndârjire și abnegație pentru apărarea ființei lor, pentru libertate și dreptate socială și națională.

Lucrarea mea va fi o modestă contribuție la cunoașterea mai aprofundată a vieții și luptei oamenilor de pe aceste locuri, la îmbogățirea patrimoniului istoric-social-cultural al poporului român. De aceea, nici un efort, oricât de mic ar fi el, nu e în zadar atunci când e vorba de cunoașterea, aprofundarea trecutului glorios și a prezentului luminos al poporului nostru.

Dionisie  Györfi, 1974

Argument

Între anul 1977-1980 mi-am desfășurat activitatea ca profesor de istorie-geografie la Școala Generală Râmeț, județul Alba. În cei 13 ani cât am lucrat, fără întrerupere la acea „școală situată în vârful muntelui”, cum îmi plăcea să-i spun, sau la „Școala din Pleașă”, cum era numită de localnici, („Pleașa” fiind vârful muntelui) am reușit să cunosc nu doar elevii, ci și locuitorii satelor, ale căror case erau răspândite pe văile adânci sau la poalele stâncilor prăpăstioase, calcaroase ale Munților Trascăului, ce străbat comuna Râmeț a cărei suprafață este comparată cu cea a Bucureștiului.

Trebuie să menționez că la „școala din centru”, construită în întregime din piatră și acoperită cu o placă din beton, ca să reziste intemperiilor vremii, mai ales vânturilor puternice ce băteau iarna, troienind zăpada, nu cunosc niciun cadru didactic (profesor, învățător) care s-a stabilit definitiv acolo, sau să activeze un număr mai mare de ani, deși, cu timpul, s-a construit în apropiere un bloc de locuințe. Nu vreau să analizez cauzele, desigur erau multiple, dar eu m-am numărat printre cei care au funcționat, așa cum am arătat, o perioadă mai lungă de timp.

Nu făceam naveta, căci era greu, aproximativ 80 km, dus întors, până în satul natal, Șpălnaca. La început am locuit în gazdă la Albești, cătun situat la circa 1,5 km de școală, drum pe care îl parcurgeam pe jos, fie vară, fie iarnă. Apoi am locuit în școală, într-o încăpere în care ulterior am înființat o bibliotecă școlară și în cele din urmă am primit locuință în blocul construit vizavi de școală. Alături de instituția școlară și blocul de locuințe, ca într-o „stațiune”, se aflau Consiliul popular (acum Primăria), Dispensarul uman și clădirea Miliției (acum Poliția) care erau prevăzute cu locuințe proprii.

Școala avea internat și cantină școlară. Elevii care veneau de la distanțe mari locuiau în internat până la sfârșitul săptămânii (sâmbăta) și se înapoiau, indiferent de condițiile vremii, luni dimineața. În acea perioadă, după cursuri, am străbătut cu pasul întreaga suprafață a comunei, pentru a cunoaște nu doar frumusețile ei, monumentele naturale și istorice, de care nu duce lipsă, de pildă Mănăstirea Râmeț, din sec. al XIV-lea, probabil mult mai veche, dar și locurile de unde veneau elevii, condițiile în care trăiau și își desfășurau activitatea, ocupațiile lor extrașcolare.

Am reușit să parcurg pe jos toate satele comunei: Valea Mănăstirii, Valea Uzei, Valea Inzelului I și II, Brădești, Valea Poienii, Vlădești, Cotorăști, Valea Făgetului, Florești, chiar și satul Cheia, dar nu și Boțani, care era cătunul cel mai îndepărtat de centrul comunei. Locurile erau minunate, pitorești, dar condițiile de viață erau aspre și mai ales distanțele de acasă și până la școala gimnazială foarte lungi și greu accesibile. Dar elevii veneau la școală, iar cei care locuiau mai departe stăteau la internatul școlii și beneficiau de cantină, cu un bucătar localnic, Goarnă Florean, foarte priceput în pregătirea preparatelor culinare.

Fiind profesor de istorie-geografie, doream să strâng cât mai multe informații despre comună, din toate domeniile, dar mai ales despre istoria ei. După câțiva ani, probabil după 1980, am aflat că reputatul istoric Dionisie Györfi ar fi scris o monografie a comunei Râmeț, în vremea când a fost profesor de istorie, dar și director al Școlii din Râmeț, cu câțiva ani înainte de a fi eu repartizat acolo.

Într-o zi de joi (ziua mea metodică) am coborât cu autobuzul în Aiud, să-l contactez pe domnul Dionisie Györfi despre care am aflat că își desfășura activitatea ca cercetător la Biblioteca documentară Bethlen Gábor din localitate. Într-adevăr, l-am găsit pe domnul profesor la locul de muncă. M-am prezentat cine sânt, unde lucrez și ce doresc. Dânsul s-a bucurat, spunându-mi că a lucrat la Școala din Râmeț ca profesor de istorie fiind și director, că a alcătuit o monografie a comunei pe care o păstrează în manuscris, dar trebuie să o caute. Data viitoare când cobor de la munte la oraș mi-o va împrumuta ca să mă folosesc de ea la orele de istorie.

În săptămâna următoare l-am căutat din nou pe domnul profesor care s-a ținut de cuvânt și mi-a oferit cu drag lucrarea pe o perioadă mai lungă de timp, cu condiția să nu o înstrăinez. I-am mulțumit pentru înțelegere și amabilitate și i-am promis că într-o perioadă cât mai scurtă de timp îi voi restitui monografia. Într-un timp relativ scurt am reușit să transcriu cartea pe un caiet studențesc și să înapoiez manuscrisul domnului Györfi, căruia i-am mulțumit încă o dată. Ulterior am tehnoredactat-o la mașina de scris și am legat-o la tipografie.

De-a lungul anilor, multe informații din monografie, mai ales cele legate de Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania, condusă de Avram Iancu, mi-au fost de un real folos la lecțiile de istorie, multe din confruntările militare ale celor două evenimente istorice desfășurându-se pe raza comunei Râmeț și în împrejurimile sale.

Domnul profesor Dionisie Györfi, din păcate nu mai este printre noi, de aceea, subsemnatul, împreună cu domnul profesor Daniel Tiutiu din Aiud, care s-a ocupat de redactarea cărții monografice după noile tehnologii moderne, ne-am gândit, în memoria renumitului istoric de origine maghiară și cu consimțământul soției sale, domiciliată în Sâncrai, să tipărim cartea în câteva exemplare, păstrând numele autorului, ulterior, când se vor găsi sponsori, să fie publicată în mai multe exemplare.

Prof. Silviu Opriș, 31 martie. 2022