O, sfintele mele cărți, mai bune și mai rele, pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datorez că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din țerile unde nu s-au întrerupt niciodată cultura, și de aceea, cu toată lipsa unei averi, moștenită sau câștigată, cu câtă nesfârșită iubire, cu câtă nesățioasă patimă v-am cules de pe toate drumurile, din toate tristele colțuri ale părăsirii voastre, din împrăștierea atâtor furtuni și catastrofe casnice, pentru a face din voi ce a lăsat mai prețios omenirea de pretutindeni și de oriunde, în casa mea, deseori mutată, până la permanența unui dar prietenesc, biserica celor patruzeci de mii de glasuri care înalță același imn, peste margenile morții cui v-a scris, acelui mare și nobil sfânt, martir totdeauna, care e idealul uman!

Nicolae Iorga, O viață de om așa cum a fost
Maria Peter n. Onul
Maria Peter

Maria Peter

Maria Peter (n. 1 ianuarie 1925, Salva, județul Năsăud – d. 9 iulie 2005, Cluj-Napoca, județul Cluj), prima interpretă care a adus pe scenă cântecul năsăudean.     Deosebită apreciere şi stimă am avut întotdeauna pentru cei ce s-au dedicat în întreaga activitate artistică pentru a ne bucura de frumuseţea cântecului nostru popular. Doamna Maria...
De vorba cu amintirile. Doamne, arată că exişti!

De vorba cu amintirile. Doamne, arată că exişti!

După o săptămână sau două, nu-mi amintesc prea bine, cineva de la Poligrafie îmi aduce un plic. Îl deschid şi ce vă imaginaţi că citesc: Studioul din Cluj mă declara reuşită în urma concursului unde s-au prezentat 64 de concurenţi şi mă rugau ca-n zilele următoare să trec pe la Studioul de Radio Cluj. (...) Filarmonica...