Florica Bațu e o scriitoare în puterea cuvântului, și e o scriitoare autentică nu pentru că doar scrie cărți bune, ci pentru că le și trăiește. (…) Într’o vreme când teoria literară vorbește cu evlavie de „textualism”, de „scriitură”, de „inginerie prozodică”, de „poezie concretă”, Florica Bațu nu ia aminte la nimic și scrie ce trăiește, dar nu în sensul „trăirismului” revendicat de generația lui Mircea Eliade, ci pur și simplu în sensul unei rostiri foarte personale, degajată și angajată în același timp, în afara oricărui program estetic, dar înlăuntrul unor adevăruri care îi aparțin. O astfel de abatere de la regula generală o constituie în literatura noastră acea bijuterie argheziană, cam în răspăr cu estetica declarată a marelui poet, care se cheamă Cartea cu jucării. O astfel de „carte cu jucării” ne dăruiește și poeta din Kitchener, numai că jucăriile ei alcătuiesc un joc, iar jocul se întâlnește, și el, tot cu unul arghezian, cel din „De-a v’ați ascuns”, exorcisat în final cu: „arde-l-ar focul!” Jocul e un fel de moarte. (…)
Așa se face că Florica Bațu, mamă a șase copii, dintre care ultimul încă ne’nțărcat, află că are leucemie și că de-acuma va trebui să se pregătească pentru o moarte relativ apropiată. Totul invită la disperare. Numai că osândita are două puternice scuturi de rezistență: pe de-o parte, dârzenia neamului ei de macedoneni (poate că cei mai curați pogorâtori ai nemuritorilor traci) și, pe de alta, credința creștină suptă odată cu laptele mamei și’ntreținută de împrejurarea că între timp devenise soția preotului Dumitru Ichim, el însuși poet de seamă, eseist și gazetar, păstor al uneia din cele două parohii româno-canadiene din Kitchener, provincia Ontario. (…) Iată însă că-și aduc aminte de unica soluție; de fapt, unica șansă, soluția disperării: Dumnezeu. Odată cu această redescoperire, totul devine limpede, tot mai limpede și mai senin; (…) tragicul deznodământ pare a se amâna de la sine… și’n loc să se dea de ceasul morții, Florica Bațu se apucă și scrie o carte.
Valeriu Anania, Sfintele Paști, 1994 (din Prefața cărții La porțile disperării, începutul speranței de Florica Bațu Ichim)
