În cruce se manifestă erosul lui Dumnezeu faţă de noi. De fapt eros este – aşa cum se exprimă Dionisie Areopagitul – acea tărie „care nu permite celui care iubeşte să rămână în sine însuşi, ci-l face să se unească cu cel iubit”. Ce „eros mai nebun” este altul decât cel care L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să se unească cu noi până într-acolo încât să sufere – ca pe ale Sale – urmările răutăţilor noastre?
Iubirea şi recunoştinţa noastră trebuie să stea în faptul următor: a spune „da” iubirii lui Dumnezeu în viaţa noastră. Problema mântuirii ne implică să conlucrăm în mod conştient și responsabil cu voinţa lui Dumnezeu pentru a dobândi harul și slava Sa, pentru o biruinţă definitivă a urii şi a păcatului de orice fel în viaţa noastră. Sărutul pe care îl vom pune pe cruce în această zi să fie un juramânt de credinţă pentru fiecare dintre noi; să fie o lepădare totală de omul vechi; să fie un act de iubire recunoscătoare faţă de Hristos cel Înviat, care a umplut cu har abisul dintre om şi Dumnezeu Tatăl.
Fericitul Ieronim, gândindu-se odată la jertfa lui Hristos de pe cruce, a izbucnit în aceste cuvinte: Doamne, cu ce voi răsplăti eu dovezile iubirii Tale? Aş vrea să-ţi dau ceva ce-mi aparţine, ca să-ţi dovedesc că Te iubesc! Şi Iisus i-a raspuns: Ieronime, dă-mi păcatele tale să le spăl în sângele Meu! Acelaşi lucru ne cere azi Iisus: păcatele; El vrea să le spele în sângele Său. Minunată este taina mântuirii mele, picăturile de Sânge ale lui Hristos reconstituie universul!
