Ștefan Cârjan

Ştefan Cârjan nu a jucat fotbal la “U”. Dar a cunoscut fotbalul clujean de foarte tânăr şi, după războiul al doilea mondial, a răspuns chemării de a fi antrenorul echipei studenţeşti. La un interval de 20 de ani a împărtăşit cunoştinţele sale în cursul a două mandate de antrenor.

După primul mandat, de câteva luni, în 1948, a fost supus de către regimul comunist la o detenţie politică de 15 ani! Avea 39 de ani când l-au închis şi-apoi a trudit în fiare la Canal şi 55 de ani când s-a bucurat din nou văzând răsăritul soarelui la geamul locuinţei proprii.

A urmat, în 1968, un nou periplu al izbăvirii la “U” Cluj, pentru că, după cum mărturiseşte Ştefan Cârjan: “pentru mine, «U» n-a fost numai o echipă de fotbal, ci O IDEE (…), o imagine ce-o voi lua cu mine dincolo”.

Copil al unei familii de ardeleni, stabiliţi în Oborul Bucureştiului, Ştefan Cârjan s-a născut la 10 mai 1909. Activitatea lui de fotbalist şi mai apoi de antrenor este legată de numele clubului bucureştean de tradiţie Unirea Tricolor, unde a fost prezent peste 20 de ani.

Talentul de fin observator, de bun psiholog şi pedagog în relaţiile cu jucătorii i se manifestă încă de tânăr. Jucător şi şlefuitor de talente, are şansa de a învăţa foarte mult de la maestrul său, Petre Steinbach, jucător şi antrenor la Unirea Tricolor. Din truda celor doi jucători şi antrenori s-au format fotbalişti de valoare: Titus Ozon, Simionescu, Marin Apostol, Mircea Popescu, Costică Marinescu, Gheorghe Constantin, Constantin Dinulescu, Florian Marinescu şi mulţi alţii.

Ca antrenor, a câştigat cu Unirea Tricolor laurii de campion naţional.

După desfiinţarea echipei Unirea Tricolor şi a altora din vechile formaţii sportive de tradiţie, în 1948 acceptă invitaţia de a antrena pe “U” Cluj.

Fostul lui jucător, apoi antrenor la “U”, C.F.R. Cluj, Dr. Constantin Rădulescu-Jumate, în ultima lui carte “File de istorie. Personalităţi ale fotbalului românesc” (Editura Sarmis, Cluj-Napoca, 2001, p. 43-45), îl evocă pe dascălul său cu următoarele cuvinte: “a început să joace fotbal la Unirea Tricolor, rămânând fidel acestei echipe până în 1943. Stângaci, inter-stânga, cu o tehnicitate strălucitoare şi o ştiinţă a jocului ieşită din comun, crea situaţii de atac imprevizibile. Din 1938 devine antrenor-jucător urmându-l pe Petre Steinbach, deci această dublă calitate datează din deceniul patru. În 1940 câştigă campionatul naţional cu această echipă de cartier (Obor). În 1942 suntem adversari, eu jucând la Sportul Studenţesc (campionat şi Cupa României). După 1945 echipa (Unirea Tricolor) este desfiinţată, el antrenând echipe din campionatul Bucureştiului. În 1948 vine la Cluj, când mi-a fost antrenor, dar numai pentru şase luni. În iarnă este arestat şi face închisoare 15 ani. După acest eveniment nedorit, în 1968 este din nou antrenorul echipei «U» Cluj. În cele şase luni cât am lucrat cu el am fost impresionat de modul în care concepea şi conducea antrenamentele. Pregătirea fizică o conducea ca un dirijor de orchestră, indicând exerciţiile cu mâna. Insista la lucru individual cu mingea sau în grupe, unde pasa era obligatoriu directă. În partea a doua a antrenamentului executam diferite jocuri cu pase directe şi numai directe, până la automatizare. Aceeaşi indicaţie majoră o dădea şi în jocurile bilaterale, ca şi în cele oficiale. Spre finele anului 1948, “U” făcea jocuri extrem de spectaculoase. A fost antrenorul cel mai bun pe care l-am cunoscut ca jucător”.

Pentru Ştefan Cârjan, cântecul lebedei la “U” Cluj a fost sărbătorirea a 50 de ani a înfiinţării Clubului, în 1969. În anul următor, 1970, a părăsit definitiv Clujul, iar peste 5 ani s-a retras şi din activitatea fotbalistică.

A apucat să-şi mai noteze însemnările despre “U”. Peste câteva luni, la 18 noiembrie 1978, la 69 de ani, a părăsit această lume.

Au rămas gândurile şi sentimentele curate, de apreciere şi recunoştinţă a celor care mai există dintre cei care l-au cunoscut pe terenul sportiv şi pe cel al Vieţii.

Şi această carte, ca un sincer omagiu pentru un suflet de om care a ştiut să înfrunte şi nebiruinţa fără a se lăsa umilit.