O, sfintele mele cărți, mai bune și mai rele, pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datorez că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din țerile unde nu s-au întrerupt niciodată cultura, și de aceea, cu toată lipsa unei averi, moștenită sau câștigată, cu câtă nesfârșită iubire, cu câtă nesățioasă patimă v-am cules de pe toate drumurile, din toate tristele colțuri ale părăsirii voastre, din împrăștierea atâtor furtuni și catastrofe casnice, pentru a face din voi ce a lăsat mai prețios omenirea de pretutindeni și de oriunde, în casa mea, deseori mutată, până la permanența unui dar prietenesc, biserica celor patruzeci de mii de glasuri care înalță același imn, peste margenile morții cui v-a scris, acelui mare și nobil sfânt, martir totdeauna, care e idealul uman!

Nicolae Iorga, O viață de om așa cum a fost
Despre Autori
Codruţa Aron Vârtic

Codruţa Aron Vârtic

Maria Peter

Maria Peter

Maria Peter (n. 1 ianuarie 1925, Salva, județul Năsăud – d. 9 iulie 2005, Cluj-Napoca, județul Cluj), prima interpretă care a adus pe scenă cântecul năsăudean.     Deosebită apreciere şi stimă am avut întotdeauna pentru cei ce s-au dedicat în întreaga activitate artistică pentru a ne bucura de frumuseţea cântecului nostru popular. Doamna Maria...
Bogdan Curta

Bogdan Curta

Bogdan Curta (n. 13 septembrie 1982, Cluj-Napoca) este un cantautor de muzică folk și muzică ușoară. De asemenea este realizator și prezentator de emisiuni radio. Bogdan Curta și-a început cariera muzicală la 13 ani când a cântat la numeroase spectacole și emisiuni radio și de televiziune naționale. Primul său album, Îngeri din Rai, de colinde...
Constantin Milici

Constantin Milici

Milici Constantin (n. 29 apr. 1880, com. Soloneţ – Todireşti, jud. Suceava – m. 23 oct. 1971, Soloneţ). Şc. pr. în loc nat. (1880-1896); şc. „de dăscălie” la Cernăuţi (examen de calificare la 24 iul. 1906). Dascăl la Mânăstirea Suceviţa (de la 1 oct. 1908) şi apoi la Soloneţ şi Todireşti, jud. Suceava. Editează, între...
Aurel Bodiu

Aurel Bodiu

CĂRŢI PUBLICATE 1. Verdele amiezilor târzii (versuri), Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1995, cu o prezentare pe copertă de Zoe Dumitrescu Buşulenga 2. Păstorul de sfincşi (versuri), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, postfaţă de Ion Cristofor 3. Ceaţă pe muzică veche (versuri), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2000 4. Rituri şi ritmuri solare (studii de etnologie), Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 1998...